AndreiLaslau.net

Slabeste mancand regeste!

Ce nu spun niciodată femeile care se respectă

Femeile care se respectă nu se pun în situații incomode și se gândesc înainte să deschidă gura. Vezi care sunt cuvintele pe care nu le vor spune niciodată.

Publicitate

„Eu nu greșesc niciodată!”

Oricâte cunoștințe ai avea, nu vei ști niciodată totul. O femeie care se respectă este conștientă de asta și nu se poartă de parcă le-ar ști pe toate.

Oricine greșește, iar dacă tu crezi altceva, probabil nu ești tocmai ancorată în realitate. Într-o relație, refuzul de a spune „îmi pare rău” poate duce la încheierea ei.

„Nu mă meriți!”

Dacă ți-ai dat seama că iubitul tău nu este cine ai crezut sau că ești prea bună pentru el, nu este nevoie să îi spui asta. O astfel de reacție îi demonstrează contrariul!

Fii demnă și spune-i că vrei să vă despărțiți fără să te victimizezi sau să te lauzi. El știe ce fel de persoană ești și dacă te-a iubit, va regreta fără să îi spui tu asta.

„Trebuie să mă respecți!”

Dacă este nevoie să spui asta, undeva există o problemă! O femeie care se respectă nu cere asta, impune respectul prin atitudine!

Dacă simți că iubitul tău nu te respectă, poate ar trebui să vă despărțiți. Când îi spui ceva ce știe deja, nu schimbi cu nimic lucrurile!

„Primește-mă înapoi!”

Dacă tu ai greșit în relație, îți poți cere iertare. Nu este nevoie să îl rogi să te primească în viața lui.

Ești om și este normal să nu te porți mereu ca la carte, asta nu înseamnă că trebuie să te umilești ca să îl faci să treacă peste.

Înjurături si cuvinte urate

Pare un clișeu, dar femeile care se respectă nu înjură de câte ori nu le convine ceva.

Controlează-ți cuvintele și oricât ai fi de nervoasă, găsește o metodă mai blândă de exprimare a lucrurilor care te nemulțumesc. O femeie care înjură nu poate fi sexy!