Expresia “Eşti ceea ce mănânci” contează în atât de multe privinţe, iar una dintre acestea este felul în care ne simţim. Poţi gândi că mănânci sănătos şi de fapt incluzi în alimentaţie ce nu este potrivit.
Excesul de colesterol, întâlnit în zilele noastre la un număr tot mai însemnat de oameni, poate creşte apariţia afecţiunilor de inimă şi riscul de a face atac de cord.
Colesterolul se găseşte sub forma grăsimilor saturate, în produsele de origine animală şi a grăsimilor trans de la produse precum cele de patiserie, de tip fast-food, margarină etc.
Pentru a te încadra în limite normale, specialiştii recomandă să nu fie depăşită valoarea de 300 mg de grăsimi, pe zi, după cum notează site-ul de nutriţie HealthAliciousNess.com. Însă dacă ai deja colesterolul mărit, trebuie să reduci această cantitate la 150-200 mg pe zi.
Foarte indicat este ca în meniul zilnic să predomine legumele, fructele, evitând alimentele care au un nivel crescut de colesterol. Iată, mai exact, şi care sunt acestea!
► Carnea procesată
Conţinutul de colesterol din cârnaţi, salam şi din orice altă carne procesată depinde de cât de multă grăsime a fost adăugată în procesul de fabricare a produselor respective. Valoarea minimă ar fi cea de 158 mg pentru o cantitate de 100 g de cârnaţi preparaţi preponderent cu carne slabă.
Caviarul
Considerat o delicatesă, caviarul are şi el un conţinut însemnat de colesterol. Mai exact, 100 g de icre negre conţin 588 mg, iar o lingură, 94 mg.
► Untul gras
Des folosit la micul dejun, pus pe pâine, la prepararea prăjiturilor sau în combinaţie cu legume, untul este un aliment pe care îl găsim aproape în orice frigider. Pachetul de 100 g conţine 215 mg colesterol, iar o lingură, 30 mg.
► Brânzeturile grase
Sursă de proteine şi de calciu, brânza se potriveşte foarte bine cu aproape orice combinaţie alimentară. Totuşi, grijă mare la consumul de brânzeturi cu un conţinut ridicat de grăsime, crema de brânză, Cedar, Port de Salut (franţuzească), Fontina (italienească). Cel mai ridicat nivel de colesterol îl are Port de Salut, cu 123 mg colesterol pentru o porţie de 100 g.
DESERTURI DE OCOLIT
Dulciurile interzise sunt toate cele preparate cu ouă, îngheţata, cremele cu unt, frişca, prăjiturile cu fructe oleaginoase (arahide, nuci, alune), ciocolata şi cam toate deserturile concentrate. Totuşi, dacă ai poftă de dulce, poţi să alegi (într-o cantitate mică) tarte cu fructe, gelatine cu fructe, spume, orez cu lapte degresat.
chips-urile din cartofi si biscuitii sarati (asa-numitii crackers);
produsele congelate si ambalate;
alimentele prajite din comert;
produsele de panificatie care contin unt sau alte tipuri de grasimi (folosite la prepararea painii sau aluaturilor);
popcornul cu unt;
orice produs care contine uleiuri vegetale partial hidrogenate sau uleiuri vegetale hidrogenate.
Articole din aceasi categorie
Gripa face deja ravagii în România. Cum să o eviţi şi care e diferenţa faţă de răceală
Cinci obiceiuri proaste care îți distrug rinichii
ASLO marit: cauze si tratament